Azi s-au împlinit exact şapte ani de cînd marele iubitor de oameni, marele iubitor al credinţei, marele om care a contribuit decisiv la actuala configuraţie politică a lumii, respectiv Papa Ioan Paul al doilea, a trecut din planul terestru la nemurirea conferită înaltelor spirite ale omenirii – la veşnicie.
Personal, îi port o vie recunoştinţă Sanctităţii Sale. Am urmărit la tele, alături de miliarde de oameni, lunga şi fructuoasa Sa operă mundană, am văzut cum în plin secularism acest OM a reuşit să reaprindă flacăra credinţei în cele mai atee locuri din lume – Cuba, România, etc.
Am urmărit tot la tele, ceremonia de înmormîntare. A fost prima dată cînd în viaţa mea, m-am rugat. Am spus cam aşa ceva: Doamne Dumnezeule, dacă acest OM este alesul Tău, lasă-mă te rog să văd nemijlocit, locul în care se odihneşte, întru slava Ta.
Peste un an de zile, eram la Vatican, locul unde am primit revelaţia. Eu, ateul, m-am redimensionat…
De atunci şi pînă acum, am străbătut meleaguri care înainte, mi se păreau inaccesibile. Visele mele cele mai frumoase, au căpătat un contur real. Am ajuns inclusiv pe tărîmul Sfintei Ţări, Israel, pe urmele bătute de Mîntuitor, în urmă cu două mii de ani…
E puţin lucru? Nu e.
Recitesc în aceste momente o carte scrisă de Sanctitatea Sa, Planul lui Dumnezeu – decalog pentru mileniul trei (editura enciclopedică, 1999). Voi reda din această mirabilă carte, un scurt fragment.
“Există pace militară, pace socială şi pace lăuntrică. Trebuie să sperăm întotdeauna, în toate felurile, că va subzista pacea militară şi cea socială şi trebuie să colaborăm şi să contribuim pentru ca ele să dăinuie şi să prospere.
Din păcate, ştim însă că în orice veac şi în orice timp s-au ivit naţionalisme, revendicări teritoriale, oameni puternici care amăgesc masele, nedreptăţi care trezesc apoi revanşe şi răzbunări. În sfîrşit, înţelegem că cea mai mare bogăţie este pacea lăuntrică şi propunerea de a menţine pacea cu toţi.
Este impresionant să constatăm că perioadele de pace pot deveni şi perioade de corupţie, de mizerie morală, arivism, mentalităţi pur pămînteşti şi lumeşti. Pe de altă parte, ştim că războiul este consecinţa păcatului şi cauză a unor suferinţe imense şi cruzimi oribile.”
Mai e ceva de spus? Nu ştiu… Voi aveţi ceva de spus?
Tiberiuorasanu's Blog 