Pe numele său real, Natalia Dalain, spune ea însăşi că locuieşte “într-un corp feminin ce datează din 10 martie 1973.” Presa franceză a văzut în cărţile ei un nou fel de literatură, un soi de OLN – obiect literar neidentificat. De natură autoficţională, cartea sa musteşte de un simţ ludic şi de un umor care pare poznaş, dar în realitate cartea are accente foarte grave. Pe scurt, subiectul acestei cărţi pare desprins din realitate. Respectiv, o femeie se transformă în paznicul televizorului subsumîndu-şi întreaga viaţă emisiunilor care curg neîncetat pe ecran. Şi acest lucru se desfăşoară pe parcursul a 22 de luni de zile.
Cartea începe sub imperiul lucidităţii . “Nu sunteţi aici din întîmplare. Nu există hazard, veţi înţelege asta … În acest moment sunteţi aici, în acest moment sunteţi în picioare. Omul este dator să stea în poziţie verticală … Sunteţi elita, nu-i aşa ? … Nu mai sunteţi partizanii nici unei idei, poate cu excepţia optimizării … (pentru că) voi nu vă uitaţi niciodată la televizor, niciodată cu adevărat … Gîndiţi aşa : a rămîne drept înseamnă a nu te coborî pînă la televizor.” Exceptională formulare !!! “Spuneţi : sînt în viaţă, viaţa nu-i televiziune.”
Deşi cartea se adresează cu predilecţie publicului francez, se poate citi cu uşurinţă în orice ţară, în definitiv emisiunile tembelizatoare gen Big Brother şi altele de acelaşi soi, au invadat lumea, manipulatorii ştirilor sunt pe toate meridianele, iar campaniile abile de promovare a unor produse perfect inutile sunt agresive şi au rezultate notabile peste tot, doar nu degeaba trăim în epoca consumeristă.
Personajul principal al cărţii, practic nu mai are o viaţă proprie ci trăieşte aproape exclusiv cu şi prin intermediul televizorului. Ne sunt descrise stările succesive pe care le suferă, de la slăbit pînă la contrariu, căpătarea unei greutăţi excedentare, de la interesul viu arătat unor emisiuni şi seriale pînă la apatia totală şi identificarea completă cu televizorul.
Asta pînă cînd, logodnicul său, constată dispariţia efectivă a lui Chloe. Fără să poată înţelege unde se afla aceasta. Uşile şi ferestrele erau bine încuiate, ambele rînduri de chei erau pe masă la locul lor, numai Chloe dispăruse în mod misterios şi logodnicul anunţă poliţia. Nu ştim dacă poliţia reuşeşte să o mai găsescă pe Chloe, dar cititorul ştie că aceasta se găseşte deja în televizor şi nu se întrevede prea curînd o cale de ieşire de acolo.
“NU mai sînt decît o parcelă. Ficţiunea colectivă ştie să impună hărţi în chip de teritorii, ideea i se datorează însuşi Căpcăunului. N-am ştiut să-mi protejez creierul, timpul lui e abolit, doar e disponibil. Dar cel puţin, după cum vedeţi, am propria mea naraţiune. Salvaţi-o pe a voastră pînă nu-i prea tîrziu.”
Un strigăt lucid dar din păcate, cei care se tembelizează privind fascinaţi la “ecranul magic” nu prea citesc de fel deci nici măcar această carte nu le va tulbura „cugetele” aşa că, nici şanse să-şi revină nu prea au. Dar votează!
Tiberiuorasanu's Blog 