Centenar

Gheorghe Cârțan cunoscut și sub numele de Badea Cârțan (n. 24 ianuarie 1849, Cârțișoara – d. 7 august 1911) a fost un țăran român care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, distribuind cărți românești, aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independență al României.

„Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan” din Cârțișoara deține obiecte care i-au aparținut.

Badea Cârțan a fost un țăran originar din Cârțișoara (Sibiu), unde s-a născut în anul 1849. Acest cioban simplu a rămas în istoria românilor ca un luptător pentru unirea românilor din Transilvania cu cei din Vechiul Regat, toată viața sa dedicând-o acestui scop.

Într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau Imperiului Austro-Ungar și nu se bucurau de drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă: cartea. Badea Cârțan, care a îndrăgit cu patimă cartea, cartea românească și cartea de istorie, a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munții, din porunca inimii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, sute de cărți românești. Ajuns de mai multe ori la București, el a cunoscut mai mulți oameni de cultură, de la care a învățat istoria românilor și mai ales ideea romanității poporului român. Dorind să vadă cu proprii săi ochi momentele care erau mărturii ale istoriei poporului român, Badea Cârțan s-a hotărât să plece pe jos la Roma. Ajuns acolo, Badea Cârțan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian.

Cum era singur și a nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un țăran din Corjați, un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri.” Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie.

De-a lungul vieții sale a călătorit prin Ungaria, Austria, Italia, Elveția, Egipt, Germania, Ierusalim și în atâtea locuri prin țară. Dacă alți călători celebri și-au dedicat viața expedițiilor din dorința de a descoperi noi teritorii, ori pentru a se îmbogăți, Badea Cârțan a călătorit pentru a vedea cu ochii săi strămoșii poporului român și din dragoste pentru istoria lor. Badea Cârțan a fost cunoscut, îndrăgit, prețuit de bărbații politici, de oamenii de cultură, de mediile patriotice din Vechiul Regat.

În anul 1911, la 62 de ani, Badea Cârțan s-a stins din viață, fără a mai apuca să vadă ziua întregirii tuturor românilor. A fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, pe mormântul său fiind trecute următoarele cuvinte: „Badea Cârțan doarme aici visând întregirea neamului său”.

###

Post preluat integral, de pe Wikipedia.

Dacă ştiţi mai mult despre, vă rog să spuneţi.

 

Read Full Post »

Tori Amos

Read Full Post »

Schimbarea la Faţă

Reiau aici, un scurt episod al călătoriei noastre, în Israel :

Iar suntem în limită de timp. Nu ştiu de ce intrarea în Bazilica Transfiguraţiei de pe Muntele Tabor (Tavor) este permisă turiştilor numai pînă la orele 15. Ne grăbim să mai prindem porţile mănăstirii deschise. De la cota minus două sute (Marea Galileii sau Lacul Tiberiada sau Lacul Kineret cum a fost denumit în vechime) vom urca pînă la cota 575. La poalele muntelui se află un sat de beduini care au abandonat nomadismul şi s-au stabilit aici. Case falnice cu două sau trei caturi subliniază dorinţa de stabilitate a acestor foşti păstori nomazi. Saltul este uriaş : de la cîteva corturi improvizate (aveam să vedem şi astfel de “aşezări”) la o localitate în plină dezvoltare, în centrul căreia este bineînţeles o frumoasă moscheie, localitate prevăzută cu şcoală şi grădiniţă pentru copii, diferenţa temporală atinge lejer cîteva sute de ani, dacă nu chiar ceva mai mult.

     Şoseaua urcă şi tot urcă, peisajele îţi taie răsuflarea iar ghidul ne vorbeşte despre acest loc. Numai Evanghelia lui Matei (17, 1-10) vorbeşte despre acest episod, Schimbarea la Faţă. Nici acest episod biblic nu are o localizare unanim recunoscută de specialişti. Numai că o mînă de “pelerini bizantini au gîndit că muntele Tabor se potriveşte acestei descripţii din paragraful biblic şi au construit o biserică pe vîrful acestui munte… De atunci, mulţi arheologi au abandonat ideea, dar Bazilica Schimbării la Faţă construită în 1924, este o frumoasă evocare a acestei povestiri” – am citat din cartea “Călătorie în Ţara Sfîntă”, autor dr. Randall D. Smith.

     Un popas obligatoriu, întrerupe ascensiunea noastră cu autocarul. De aici, va trebui să ne continuăm drumul cu nişte maxi-taxi, pentru că autocarul nu prea mai are loc pe serpentinele în ac de păr care au mai rămas de parcurs. Bineînţeles că întîrziem. Batem la poartă. Într-un tîrziu, o măicuţă tînără vine şi ne ia la descusut. Şi aici, numele ghidului nostru, domnul Iosif, este un soi de pass-partout. Intrăm. Aşezămîntul este format din mai multe clădiri, este impresionant ca dimensiuni, dar noi nu vom vizita altceva decît biserica mănăstirii. Nici aici, ca şi la Biserica Românească din Ierusalim, pangarul nu este separat de restul bisericii. Pe o masă din lemn, sunt expuse diverse obiecte bisericeşti; cele mai căutate sunt “mărturiile” un soi de plăcuţe din tablă de cositor, care au diverse imagini (şi semnificaţii). Odată cumpărate, (opt dolari bucata) se ating de Icoana Făcătoare de Minuni şi apoi, fie se ataşează de această icoană, fie sunt duse acasă şi puse în altarul familiei.

     În timp ce măicuţa vorbeşte, filmez interiorul frumoasei biserici; mă apropii şi de pangar unde Silvia cumpără cîteva mărturii. – Filmează maică biserica, nu mă filma pe mine, spune măicuţa privindu-mă drept în ochi fără sfială dar şi fără reproş. Vorbeşte o impecabilă limbă română, aşa cum mi-aş dori să îi aud vorbind pe mulţi dintre  compatrioţii noştri români. Aflu că potrivit unei convenţii la toate mănăstirile greco-ortodoxe slujesc cîte două sau trei maicuţe românce, iar potrivit unui legămînt, acestea odată ce au părăsit România, nu se mai întorc; slujesc pe alte meleaguri, pînă la trecerea lor la cele veşnice.

     Nu ne grăbeşte nimeni, ne putem reculege în voie, putem să ne închinăm sau să adăstăm o leacă în stranele de pe lîngă pereţi. Măicuţa despre care am vorbit, ne adună şi ne spune un scurt istoric al aşezămîntului, insistînd pe puterile tămăduitoare ale Icoanei Făcătoare de Minuni. De asemeni, ne spune că negreşit în ziua sorocită Schimbării la Faţă, muntele este acoperit de nori, exact aşa cum spun Cărţile Sfinte. Nu cred că exagerează. Privirea sa limpede nu ştie să viclenească sau să amăgească. Gura sa rosteşte numai adevărurile în care ea crede cu tărie, adevăruri pe care ni le însuşim şi noi, fie şi numai temporar.

Adaug un scurt filmuleţ făcut de mine, pieritul, la faţa locului

###

Şi nu uitaţi că tot pe şase August, în 1945,  a explodat prima bombă nucleară, la Hiroshima. A schimbat această bombă, faţa lumii ? Temporar, DA! Pe lungă durată, NU! Abia această bombă va declanşa escalada dementă a înarmării nucleare. Părerea mea. Voi, ce credeţi ?

BLOGUL ZILEI : http://delaepicentru.wordpress.com/2011/08/06/%e2%96%b2-fotoreportaj-de-la-epicentru/

Read Full Post »