Cine sînt eu ?
Nu ştiu dar, am să încerc să spun ce cred eu, că sînt.
Cred că sînt un om obişnuit, care şi-a trăit tinereţea frumos, în volbura unor vremuri urîte. Cred că sînt un mare norocos, pentru că mi-am împlinit destinul alături de femeia vieţii mele pe care o iubesc şi care mă iubeşte; sînt norocos că fiul nostru, are o viaţă mult mai bună decît am avut noi, părinţii săi.
Sînt îndrăgostit de frumuseţea lumii, şi sînt amarnic necăjit de laturile hidoase ale vieţii.
Sînt îndrăgostit de lecturi şi de călătorii; chiar dacă de prea multe ori, imaginaţia mea, se hrăneşte mai mult din lecturi decît din călătorii, mă bucur de splendoarea vieţii.
Cine sînt eu ?
Nu ştiu, dar cred că sînt ceva mai puţin decît cred eu despre mine, şi ceva mai mult decît cred alţii, despre mine.
Cine sînt eu ?
Pur şi simplu, cred că sînt un om ca oricare alt om. N-am veleităţi.
Cine sînt eu ?
Cred că sînt un om care trăieşte ca toţi ceilalţi oameni, strivit între ceea ce am vrut să fiu, şi ceea ce am devenit.
Ps. Mi-am mai pus această problemă. Această problemă a bîntuit imaginarul omenirii, de cînd e lumea, lume.
Redau în continuare, părerea unui autor celebru, la temă
Lui Borges – celuilalt, nu mie – i se întîmplă tot felul de lucruri. Eu nu fac altceva decît să hoinăresc prin Buenos Aires, zăbovind uneori, în mod mecanic poate, să privesc arcada unui vestibul ori uşa unei marchize; ştirile despre Borges îmi vin prin poştă; din cînd în cînd, îi zăresc numele printre cele ale unor profesori sau într-un dicţionar biografic. Mie îmi plac ceasurile de nisip, hărţile, tipografia din veacul al XVIII-lea, etimologiile, aroma cafelei şi proza lui Stevenson; celălalt împărtăşeşte aceste preferinţe, dar într-o manieră plină de vanitate, care le preschimbă în atribute ale unui actor. Ar fi exagerat să afirm că relaţiile dintre noi sunt ostile; eu trăiesc, eu îmi îngădui să trăiesc, pentru ca Borges să-şi poată plăsmui literatura, şi literatura aceasta mă justifică. Trebuie să recunosc, totuşi, că a scris într-adevăr cîteva pagini izbutite, însă aceste pagini nu pot să mă salveze, poate din pricină că ceea ce e bun nu se mai află în stăpînirea nimănui, nici chiar a celuilalt, ci aparţine doar limbii sau tradiţiei. De altminteri, eu sînt sortit să pier, în mod definitiv, şi numai o frîntură din mine ar putea supravieţui în celălalt. Puţin cîte puţin, îi cedez locul, deşi cunosc prea bine perversa lui deprindere de a falsifica ori amplifica. Spinoza socotea că fiecare lucru are tendinţa de a-şi păstra propria condiţie; piatra voieşte să fie veşnic piatră, tigrul – să fie veşnic tigru. Eu trebuie să rămîn în Borges, şi nu în mine însumi (asta presupunînd că eu însumi exist), dar adevărul e că mă recunosc mai puţin în cărţile lui decît în multe altele sau decît în stăruitorul vaiet al unei chitare. Cu ani în urmă, am încercat să mă eliberez de el şi am trecut de la mitologia mahalalei la jocul cu timpul sau cu infinitul, dar şi acest joc îi aparţine acum tot lui Borges, astfel încît voi fi silit să imaginez alte lucruri. Viaţa mea nu este, aşadar, decît o goană şi, puţin cîte puţin, pierd totul, şi totul trece în stăpînirea uitării sau a celuilalt. Nu ştiu care din noi aşterne aceste rînduri.
Fragment din Proză Completă Borges 2 / Polirom
###
Am răspuns pe această cale, unei frumoase provocări propuse de Psipsina.
S-au mai destăinuit : labulivar pisicaru carmensima verovers alberto scorpio72 cita redski sara
Tiberiuorasanu's Blog 