Aş vrea ca papa să ştie că îi mulţumesc… Nimeni nu m-a ajutat atît de mult cît m-a ajutat credinţa lui. Acest ajutor l-am primit, văzîndu-l cum se roagă atunci cînd se abandonează în Dumnezeu şi se vede că această ‘’abandonare în Dumnezeu’’ îl păzeşte de toate. De la papa am învăţat ‘’să mă abandonez în Dumnezeu’’ – Domenico del Rio.
Cu aceste cuvinte începe o carte închinată vieţii papei Ioan Paul al doilea, carte tradusă şi publicată în limba română la editura Pauline în ianuarie 2005, cu puţină vreme înainte ca Marele Karol să le spună celor care se luptau să-l smulgă din ghearele morţii : “lăsaţi-mă să mă duc la Domnul”. Pe 2 aprilie 2005, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła la 18 mai 1920 în Wadowice/Polonia) avea să înceapă ultima şi cea mai importantă călătorie a vieţii sale, călătoria către divinitate.
Moartea sa, a îndurerat miliarde de oameni. A fost omul care alături de Ronald Reagan a contribuit decisiv la prăbuşirea lagărului socialist şi la eliberarea (fie şi numai parţial) a estului european, din ghearele Imperiului Sovietic. N-am de gînd să mă refer aici nici la biografia Marelui Pontif, nici la cartea în sine. Voi spune aici pe scurt, ce cred eu despre acest mare OM. Pentru că înainte de toate, Karol Josef Wojtyla, a fost un mare OM.
Ca şi alte cîteva zeci, dacă nu chiar sute de milioane de copii născuţi în lagărul estic socialist, nu am avut parte de educaţie religioasă ci, am avut parte de o agresivă educaţie atee, bazată nu pe Cartea Sfîntă, ci pe Biblia Hazlie. Totuşi sentimentul religios a existat în mine în mod latent. Eram cuprins de o anume emoţie atunci cînd treceam prin faţa bisericilor; uneori intram în cîte una în căutare de linişte şi pace, dar nu dădeam religiei alt sens decît cel de tradiţie de la care un popor se revendică, şi nici mari merite în afară de cele culturale, nu-i acordam. Eram după cum spuneam chiar eu, un ateu ortodox.
Cred că am auzit despre Papa Ioan Paul al II-lea, atunci cînd a avut loc atentatul asupra domniei sale, atentat orchestrat de serviciile speciale sovietice şi dus la îndeplinire de Ali Agςa (în 1981). Cred că atunci mi-am dat seama cît de mare a fost pericolul reprezentat de Papă, la adresa comunismului. Acel atentat, a fost mai grăitor decît toate emisiunile ascultate pe la Europa Liberă, BBC sau Vocea Americii. Dar nu din pdv politic am de gînd să mă refer aici, la Marele Karol.
Anii au trecut, iar pînă la urmă ceea ce era inevitabil să se întîmple s-a întîmplat : toate regimurile criminale instituite după WW2 în estul europei, au început să cadă rînd pe rînd, măturate la coşul de gunoi al istoriei de un vînt de libertate de neoprit (în 1989). Odată cu libertatea, au început să fie traduse şi tipărite şi în România, foarte multe cărţi pe care cenzura ceauşistă, le considera nocive pentru mintea românilor. Astfel am început să citesc ceva filosofie, ceva teologie; astfel am început să-mi pun întrebări existenţiale. Începînd cu anii 2000, am început să urmăresc activitatea Sfîntului Părinte ceva mai atent. De pe atunci am început să înţeleg cît de mare a fost opera sa, şi nu mă refer la numeroasele enciclice ale sfiţiei sale ci mă refer la opera mundană pe care a făurit-o. Cred că papa Ioan Paul al II-lea a readus la credinţă miliarde de oameni. Cred că papa Ioan Paul al II-lea a redeschis orizonturi ale speranţei care nu mai păreau posibile. A fost singurul papă care a militat neobosit pentru ecumenism şi pentru un fertil dialog inter-confesional. Nu-mi plac înmormîntările. Dar am privit la televizor cu lacrimi în ochi, ceremonia funerară a Marelui Karol. Nu credeam că ştiu să mă rog. Dar atunci, am spus : Doamne, dacă exişti, dă-mi un semn; lasă-mă să văd mormîntul acestui Mare Pontif. Mă credeţi sau nu, dar am avut în acel an o serie de evenimente extrem de favorabile. Iar peste un an, eram la Vatican. Acolo la Vatican, am avut revelaţia. Acolo am înţeles că fără ajutor divin, omul n-ar fi reuşit să construiască acele splendori. Acolo la Vatican, am înţeles măreţia omului care se poate exprima liber, acolo am înţeles profunzimea sensului dumnezeiesc al lumii, acolo am înţeles ce înseamnă de fapt, Nihil Sine Deo! Sînt pe deplin încredinţat că acesta a fost mesajul lui Karol către mine : nu te teme! Crezi!.
Aici cred că se cuvine adăugat un citat din gîndirea Suveranului Pontif . „Un laic ce primeşte cu generozitate iubirea dumnezeiască în inima şi viaţa lui, este mai sfînt decît un preot sau un episcop care o primesc în mod mediocru”.
Requiescat in Pace !
###
Această postare se alătură celor care participă la tema de luni : eroul meu preferat, temă propusă de psipsina.
Adică : griska verovers labulivar scorpio72 Sara Carmen
###
Blogul zilei http://sareinochi.wordpress.com/2011/08/15/o-ancheta-istorica-in-ajunul-sarbatorii-de-sfanta-marie/
###
O scurtă prezentare a cărţii
http://www.librarul.info/carte/75948-Karol-cel-Mare-Istoria-Papei-Ioan-Paul-al-II-lea.html
Probabil că mai este disponibilă
Opere ale Suveranului Pontif
http://www.pastoratie.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=158&Itemid=123
#
Am primit de la monica o melodie superbă, pe care trebuie musai să o ascultaţi, citind versurile aferente
TKS, monica!
Tiberiuorasanu's Blog 