Amintiri din Italia – ultima

Cele cinci episoade de pînă acum, nu au avut decît rolul de a schiţa sumar pînă la efemer, un traseu la care am visat zeci de ani; inconsistente pînă la expeditiv, nu au făcut decît să evoce parţial şi fugitiv, deliciile unei incursiuni într-un spaţiu mirific; n-am urmărit  să descriu indicibilul. Am punctat sporadic/episodic numai cîteva din stările mele de spirit. Descrierea elaborată a tot ceea ce am văzut, încă mai aşteaptă; dacă am să încheg ceva (scris) coerent din această inefabila experienţă, rămîne de văzut. Pînă atunci, iată (tot) pe scurt, ultima ispravă turistică pe meleaguri străine, ispravă  premergătoare întoarcerii, în cenuşiul cotidian:

Desigur că şi ultima noapte petrecută pe tărîm italian, ( la Lido di Gesolo – lîngă Veneţia) a fost extrem de scurtă – trei/patru ore ; dar am scurtat-o mai ales pentru că ar fi fost culmea insensibilităţii să nu vedem măcar un răsărit de soare pe malul Adriaticii.

Lido di Gesolo e o micuţă şi cochetă staţiune turistică, la 16 km. de Veneţia, unde se cazează aproape toţi cei care nu prea pot plăti o noapte la Venice… Staţiunea e formată dintr-o stradă nu mai lungă de 6-7 sute de metri, stradă străjuită de hoteluri, case şi de vile mai mari sau mai mici, simpatice toate, la parterul cărora se află toată gama de ,,Tratoria,, imaginabile: pizerii, cafenele, micuţe restaurante, gellaterii (îngheţată), apoi chioşcuri alimentare, chioşcuri cu ziare, terase, micuţe magazine de artizanat, adică aproape cam tot ce ar putea să etaleze un supermarket pe orizontală, şi toate îmbiindu-te/chemîndu-te cu ochi galeşi de sirenă . Plaja destul de aproape, 50-60 metri, e în mod geometric asezonată cu şezlonguri şi cu umbrele pe care le închiriază fiecare cum poate: cu ora, cu ziua, cu săptămîna, cu anul, cu… Dar la ora 6 a.m. plaja e relativ pustie; sunt cei care adună gunoaiele ( ei DA! – se întîmplă), sunt cîţiva ,,marţieni,, care în costume cauciucate se afundă în apa mării cu nişte aparate de alungat meduzele şi alte vietăţi dăunătoare, dar mai sunt şi cîţiva/cîteva doritori/oare de scaldă înaintea micului dejun. Numai că astăzi soarele e destul de timid, ceva norişori nu anunţă o zi tocmai senină şi, chiar dacă aerul vibrează la începutul zilei, momentul de magie trece scurt şi grabit: nu are nici pe departe farmecul domol şi melancolic trăit la noi acasă…

Dar, timpul, timpul şi iar, timpul! Ne grăbim spre acelaşi (extrem de) frugal mic dejun, ne reluăm locurile în (mini) autocar şi purcedem decişi deşi nu prea entuziaşti, spre Budapesta. Traversăm expeditiv Austria, ne cazăm, seara e deja temeinic şi irevocabil instalată, dar urmează ,,Cina traditionala by Night,,! 25 Euro de persoană , o oră şi jumătate de parcurs pe un vaporaş care a trăit şi vremuri mai bune, dar luminile de noapte ale Budapestei oglindite pe Dunare, nu au egal! N-am să mă opresc să descriu cele 25 de feluri apetisante expuse în chip de bufet suedez, pentru că deja salivez (iar!). Pedanteria şi savantlîcul expunerii lor, nu fac decît să-l  prefigureze pe ghidul maghiar vorbitor de limbă română care este şi proprietarul afacerii şi mentorul unui stil de viaţă ,, veşnic tînăr şi ferice – veselul Alexandri ,,! 🙂 ! La 65 de ani, e fericitul tătic al celui de-al patrulea copil (o fetiţă de 5 ani, dulce ca ambrozia), rezultat din cea de a patra sa căsătorie cu o frumoasă şi focoasă brunetă, mai geloasă decît însăşi Hera pe Zeus! 🙂 ! Tipul e volubil, te face să te simţi cum nu se poate mai bine, explică jovial ce minunat e oraşul Budapesta, ce minunată ţară e Ungaria, cît de mult se bucură să-i fim oaspeţi, ce mult şi-ar dori să revenim şi să-l onorăm din nou şi iar, din nou şi iar, cu augusta noastră prezenţă! Culmea e că acest om nu joacă un rol prestabilit. Fusesem prevenit (eu în mod expres!) de ghidul nostru în acest sens. Chiar aveam un loc preferenţial ,,la masa capitanului,,! Dar eu, nepragmaticul, fără să declin invitaţia, nici nu i-am dat curs… Am preferat inconştient cum sînt, să-mi umplu cu nesaţ inima, mintea şi sufletul, cu ultimele imagini şi splendori, pe care ştiam că odată ajuns acasă, cu greu le voi mai regăsi. Aşa că dragă domnule Ştefan, rămîne pe altă dată!

De aici, totul reintră în banal; am dormit, mic dejun copios (spre deosebire de cele de pe la italieni), drum întins spre casă, nostalgiile acestor 9 zile de splendoare, mizeriile inerente îndurate inutil în vama noastră românească, tranzit trist prin Arad – Sibiu – Rm. Vilcea – Piteşti – Bucuresti. Ramas bun! (convenţional) grupului şi… Gata ! Asta a fost !

***

Pun punct aici relatării acestei incursiuni pe plaiurile mirifice ale marelui şi probabil inegalabilului muzeu în aer liber, care este Italia.

Blogul zilei :  http://delaepicentru.wordpress.com/2011/08/02/%e2%97%8e-descult-in-iarba-i/

 

Read Full Post »

Tudor Gheorghe – Imperial

A împlinit 66.  AZI.  

Să ne trăiască Mulţi Ani Fericiţi că tare mult ne-a mîngîiat sufletele noastre amarnic chinuite de vremi potrivnice.

–

–

–

RomulusVulpescu – În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Read Full Post »

Amintiri din Italia.5

După Florenţa am mers întins către Pisa. Am ajuns către seară (a fost un ambuteiaj pe şosea) şi din acest motiv, nu am putut contempla nimic din interiorul Domului şi a Baptiseriului, după cum nu am mai avut timpul fizic necesar să aruncăm măcar o privire peste mormintele din Campo Santo. Şi aici, ca peste tot, eşti copleşit de consistenţa geniului uman, atent îndrumat de prezenţa Divinului, în toate…

Celebrul turn înclinat, era de fapt cea mai înaltă clopotniţă (şi poate că mai E!). Am să trec peste detaliile constructive pentru a merge repejor către Padova, unde se află catedrala sfîntului Anton, catedrală care adăposteşte şi mormîntul sfîntului şi moaştele sale (care au fost în pelerinaj şi în Romania). Şi aici, impresia de măreţie este deplină! În curţile interioare, se află doua dintre cele mai mari magnolii din Europa şi poate chiar din lume. Tot aici se găseşte o splendidă statuie ecvestră a condotierului Gattamelata făurită de nu mai puţin celebrul Donatello.

Ca o paranteză amuzantă, aici, la Padova, în parcul central, am dat de nişte românaşi de-ai nostri, care jecmăneau  turiştii de oriunde (inclusiv din România), vînzîndu-le nişte sandvişuri minuscule (o chiflă tăiată care adăpostea meschin trei feliuţe subţiri de salam = doi Euro şi jumătate /bucata!), românaşi cu care (kum altfel!) am avut un scurt si instructiv schimb de replici pe temele globalizarii 🙂  ! Chiar aşa : kum să nu te cerţi cu nişte compatrioţi pe care-i dibui aiurea prin lume? Hm? Peste poate!  🙂  ! Dar, în fine; ăştia măcar nu erau în postura de cerşetori; cerşetori pe care i-am găsit cu duiumul şi cu adîncă strîngere de inimă, peste tot pe unde am peregrinat…

Am să mă întorc pentru măcar cîteva cuvinte la Roma. E foarte greu să descrii cumsecade Fontana dei Trevi; pot doar să-ţi spun că, şezînd pe marginea bazinului în care se revarsă apa ţîşnind în toate felurile imaginabile din statuile aflate pe fundalul unei clădiri, am simţit că nu e tocmai vorbă-n vînt cutuma potrivit căreia, dacă-ţi pui în gînd o dorinţă şi arunci în fîntînă cîţiva bănuţi, această dorinţă se va împlini; başca, faptul că automat vei beneficia de întoarcerea la locul respectiv, pentru o nouă vizită binecuvîntată. Ca un amănunt nesemnificativ (sau poate prea semnificativ), Fontana dei Trevi se află în imediata apropiere a biroului primului ministru, dar nu sunt vizibile nici-un fel de măsuri speciale de securitate (!); chiar şi maşinile oficiale îşi împart frăţeşte cu turiştii căile de acces comune!

Am lăsat la urmă, Vaticanul; sînt total incapabil să-ţi descriu fie şi pe scurt, galeriile kilometrice cuprinzînd fresce, statui, mozaicuri, goblenuri, capele (printre care Sixtina este desigur, punctul central al vizitei), multitudinea de muzee tematice (pe care iar nu am putut să le vizităm din lipsă acută de timp!), şamd, şamd… Nici măcar despre Biserica San Pietro nu pot să-ţi spun prea mult; în afară de faptil că sfidează înţelegerea umană ca dimensiuni (187 metri lungime/cca 100 metri lăţime/132 metri înălţime, cuprinde 45 de altare, nenumărate opere de artă printre care şi Pieta a lui Michelangelo, monumentele lui Clement al XIII-lea, al lui Inocentiu al XI-lea, urna funerară a Sfîntului Pius al X-lea, etc, etc, etc…

Grotele catedralei adăpostesc (pe trei niveluri) momintele a 145 de Papi din cei 267 (în total), începînd desigur cu mormîntul Sfîntului Petru şi momentan, (AD 2005) încheind cu mormîntul Papei Ioan Paul al II-lea. În faţa catedralei se află piaţa San Pietro; de forma unei elipse (240 m/196 m), este înconjurată de o dublă colonadă acoperită de o galerie încoronată cu statuile a 140 de sfinţi. Colonada alcatuită din 284 coloane gigantice şi din 88 de stîlpi, are în centru un obelisc încununat cu o cruce, în interiorul căruia se află un mic fragment din crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. De asemeni, în interiorul pieţei se află cîteva splendide fîntîni.

Şi gata; nu a mai rămas decît croaziera pe Dunăre de la Budapesta, plus poate ceva consideraţii generale despre întreaga călătorie şi poate cîte ceva despre italienii ca autohtoni descendenţi (şi beneficiari) ai vechiului Imperiu Roman.

Read Full Post »