ARDEI IUŢI . Doina Popescu – Brăila
În lumea asta în care convieţuim obligaţi prin contemporaneitate, o lume plină de grosolănii, de miştocărie ieftină, de grobianism agresiv şi de manipulare insidioasa dar mult prea eficace, Doina Popescu ne propune un remediu : un sănătos şi benefic hohot de rîs, în stare să ne panseze prea multele întrebări dureroase fără răspuns, sau cu răspuns ştiut de toată lumea dar nici-o dată asumat de cei vinovaţi.
Doina Popescu – Brăila, ne propune NU un refugiu literar prin cărţile sale ci, ne propune un binemeritat mijloc de rezistenţă : umorul de cea mai bună calitate, dublat şi de fapt bazat pe cutumele sănătoase care încă rezidă cu îndîrjire în sufletele noastre, ale oamenilor neîntinaţi de ticăloşia în mijlocul căreia trăim, ticăloşie cu care în străfundul sufletului nostru nu ne împăcăm, nici în numele strămoşilor noştri sacrificaţi sau crucificaţi dar veneraţi, nici în numele durerilor noastre poate asumate însă trăite cu sau fără voie, dar mai ales, în numele copiilor noştri, care vor trebui să populeze lumea viitoare cu idealuri în care noi am crezut, idealuri pe care ei vor trebui să le ducă în sfîrşit, la împlinire.
Ardei iuţi NU este o carte eminamente poliţistă. Nu este o carte poliţistă în sensul ştiut de cititorii versaţi, în genul romanelor scrise de Chandler sau de nemuritoarea Agatha Christie sau de draga şi autohtona noastră Rodica Ojog Braşoveanu. Nu este o carte care să ne propună mistere de nedezlegat pentru mintea unui om obişnuit. Este o carte care devoalează tarele lumii în care trăim, tare care ne fac viaţa mult mai grea decît credem noi că merităm, cu toţii.
Dar este o carte cu un format complet nou, care promovează un nou gen literar, PROZA AFURISITĂ. Fostă jurnalistă, de formaţie matematiciană cu valenţe vădit dar nemărturisit filosofice, antropologice şi istorice, pe deplin stăpînă pe mijloacele de investigare specifice acestor nobile profesii, ea a abandonat jurnalismul în momentul în care prostituţia intelectuală a devenit principala calitate promovată de noii moguli de presă. Şi s-a dedicat unei profesii de maximă dificultate : promovarea lumii în ipostaza sa cea mai apropiată de adevăr, adică nobila profesie de scriitor onest.
În fond, Doina Popescu este o excepţională POVESTAŞĂ. Posesoare a unei experinţe de viaţă excepţionale, o viaţă extrem de bogată în întîmplări care mai de care mai semnificative, Doina Popescu rezistă tentaţiei de a-şi relata viaţa sa şi ne propune cu generozitate, poveşti în care fiecare se poate regăsi la un moment dat. Poveşti culese din realitatea trăită de ea, de familia sa, de prietenii săi, de cunoscuţii cunoscuţilor săi. Poveşti din care Doina extrage esentialul, îl generalizează şi ni-l restituie nouă, tuturor celor care credem că “ viata mea e un roman” cu precizia unei femei care ştie ce este zborul deasupra visurilor şi care ştie ca o veritabilă aviatoare licenţiată ,( este şi aşa ceva) să regăsească întotdeauna fără greş punctul de aterizare pe tărîmul realismului veritabil.
Cu greu reuşesti să nu descoperi în personajele descrise de Doina Popescu în cărţile sale un apropiat; fie că eşti chiar tu, fie că este un prieten de-al tău, sau măcar un cunoscut sau o rudă de a ta. Numărul personajelor descrise de Doina Popescu este extrem de mare şi tipologia lor este atît de diversă că practic, nu rămîne nimic în afara lumii în care trăim noi cu toţii, lume care ne înconjoară atît pe plaiurile noastre autohtone cît şi pe alte meleaguri.
Ardei iuţi este numai cea de a treia sa carte care vede lumina tiparului. Vor urma sînt sigur, multe altele. Este Ardei iuţi un roman poliţist ? Este şi nu este. Este pentru că are o intrigă specifică romanului politist, cu crime, mistere, întorsături de situaţie care îşi asteaptă deznodămîntul dar, în acelaşi timp nu este, pentru că pe parcursul cărţii, Doina Popescu găseşte răgazul de a ne spune povestea fiecărui personaj în parte. Amănunţind cu talent, numai esenţialul fiecărei vieţi descrise. Punctînd decisiv, momentele definitorii ale fiecărei existenţe. Şi îmbinînd cu măiestrie, punctele de conjunctură în care existenţele personajelor sale în care nu avem cum să nu recunoaştem chiar curgerea vieţii noastre, într-un concert care ne reuneşte : însăşi viaţa noastră, aşa cum e acum, pornind de la visurile învestite în noi de părinţii noştri, visuri sublimate în speranţele pe care ni le facem noi, pentru urmaşii noştri.
Intriga acestei cărţi nu este nouă. Este veche de cînd lumea, dar modul în care intriga din această carte este rezolvată, aduce o nouă perspectivă : rezistenţa prin inteligenţa umorului în faţa vicisitudinilor vieţii imaginate de cei mai malefici dintre semenii nostri cu chip uman, dar fără substanţă umană, ticăloşii.
Pe scurt, despre filonul principal al acestei cărţi : un ziarist extrem de bine cotat Gabriel Bar, este găsit ucis pe stradă, criminalul încercînd să însceneze un accident de circulaţie. Căpitanul însărcinat cu ancheta, are o misiune grea, pentru că ziaristul se învîrtea în lumea ameţitoare a înălţimilor zilei, de la oameni de afaceri cu alură de respectabilitate pînă la interlopi şi desigur oameni politici sau avocaţi importanţi. Toată această faună provine din lumea predecembristă a lichelelor ceauşiste de stat şi de partid şi din potentaţii serviciilor secrete securiste, care acaparaseră întreaga economie şi întreaga viaţă politică a ţării, sfidînd restul societăţii cu o deviză sinistră : “amnezia este de preferat glonţului”, proferată ameninţător oricui îşi băga nasul cu aere de justitiar, în treburile lor murdare. Ori tăceai participind la fraudele din ce în ce mai consistente, primind o mică parte din pradă, pentru o tăcere vinovată, ori neamurile tale pot să cheme preoţii şi dricarii, că de doctor nu mai ai nevoie. Nici măcar legiştii nu îşi mai fac meseria cu gîndul la adevăr. Nu toţi desigur, pentru că unii dintre ei, încă nu au fost înghiţiţi de uriaşa caracatiţă care sufocă întreaga societate spoliată prin metoda Mebo. Cu aceştia trebuie să lupte căpitanul Sultanu şi ajutorul său, locotenentul Barbu, mare fustangiu, care pentru actualele sau viitoarele cuceriri se numea Sorin, iar pentru fostele iubiri consumate şi pentru prietenele sale, căpătase porecla de Bubuici. Celelalte personaje care populează cartea, sunt aidoma cu personajele care ne populează nouă viaţa, oameni obişnuiţi, aduşi la exasperare de foştii şefi comunişti, metamorfozaţi în actualii patroni a tot ce mişcă în ţara asta : afaceri, politică, media, hălci întregi de cultură şi de sport, mare parte din religie şi desigur, patroni chiar şi pe lumea umbrelor, pentru că fără o pilă potrivită la locul potrivit, nici odihna de veci nu mai este chiar atît de sigură pentru fiecare dintre noi. Toate personajele ţes intrigi, se acuză reciproc, vina pare să fie greu de atribuit cu precizie cuiva anume, pentru că tînărul şi talentatul ziarist deranjase pe toată lumea cu anchetele sale, inclusiv pe poliţişti. Va reuşi căpitanul ajutat de locotenent să descîlcească acest viespar ?
Puteţi să descoperiţi acest lucru citind cu maximă atenţie această carte scrisă cu plăcere, cu dragoste şi cu talent. Nu încercaţi să ghiciţi criminalul pentru că nu veţi reuşi. Doina Popescu pregăteşte pe parcusul acţiunii diverse situaţii ambigui, în care pică rînd pe rînd, aproape toţi protagoniştii pe post de cap de listă a suspecţilor, iar desele schimbări de situaţie fac deliciul şi uimirea cititorului. Să nu săriţi direct la sfîrşitul cărţii pentru a-l afla pe criminal, pentru că veţi fi în posesia unui adevăr incomplet.
În plus de asta, cartea este foarte instructivă fără să aibă aerul de morgă academică şi greu îţi vine să te desparţi de dozele uriaşe de umor sănătos cuprinse în fiecare situaţie descrisă, în parte. De ce se numeşte această carte, ARDEI IUŢI ? Asta va trebui să descoperiţi singuri, citind-o. Veţi afla totul, rîzînd în hohotele benefice ale unui rîs eliberator.
BLOGUL ZILEI : http://doinapopescu.wordpress.com/
Read Full Post »
Tiberiuorasanu's Blog 