După ce Întunericilă a catadicsit să-i dea răgazul de un an, Wakefield a zbughit-o glonţ la barul unde îşi petrecea uneori serile, de obicei în compania unui arhitect rus transformat în taximetrist. Unde te poţi trezi – wake ? Într-un bar-loc field-cîmp unde lumea îşi cam bea minţile. Satan zîmbeşte mefistofelic. Nu precizase momentul în care anul de graţie avea să înceapă. Wakefield trebuie să înţeleagă dacă poate, cînd anume Satan va da startul în această cursă : redimensionarea unei vieţi anoste, în coordonatele unei vieţi reale, din care automatismele ar trebui să dispară. He he heee, amice Wakefield, nici nu ştii ce te aşteaptă. În aşteptarea momentului în care dreaqu va da startul, Wakefield îşi reia viaţa obişnuită : face turnee de conferinţe în beneficiul cohortelor de specialişti care invadaseră lumea. Aranjamentele cu transport, hotel, etc i le făcea agenta sa de turism, Zelda, cu care încercase să iniţieze o idilă; prea greu; Zelda este lesbiană şi nu vede în el o atracţie, nici măcar de moment. Diavolul îl urmăreşte prin internet. O să-mi spuneţi că Michiduţă spusese că nu are putere asupra internetului, etcetera. Ei şi ? minţise. Vă miraţi ? Ajuns la aeroport, în aşteptarea avionului său, caută din ochi o priză la care să–şi poată conecta leptoapa. Ţi-ai găsit ! Toate sunt ocupate de noile generaţii de vampiri, care sug curentul din prize şi se afundă în virtualitatea lumii imaginate deeee, aţi ghiciiit : Necuratul în Peersoanăăă ! Amestecat printre turiştii de tot soiul, care proliferaseră îngrozitor de mult după W. W. 2, Wakefield ajunge la destinaţie : un orăşel care adăpostea sediul central al COMPANIEI de SOFTWARE. La aeroport, îl asteaptă Maggie, ghida sa pe durata conferinţei. Aceasta îi explică pe scurt istoria orăşelului, îi spune programul, îl conduce la hotel, îi arată casa unde locuieşte ea cu fiica sa şi cu o mătuşă, sporovaie plăcut şi odihnitor. Wakefield se întreabă : cum ar fi viaţa alături de femeia asta ? Diavolul surîde iar! mefistofelic. Asta-i viaţă autentică ? Neeeee ! Se poate evada dintr-o viaţă banală prin artă ? printr-o viaţă de boem ? Maggie îl duce mai întîi la o petrecere. O căsătorie. Gay. Cel care oficiază încheie cu formula consacrată : – să o faceţi pe rînd, ca să fiţi mulţumiţi amîndoi ! Wakefield îşi aduce aminte de călătoria sa prin Europa unde o cunoscuse pe viitoarea sa soţie, Mariana, cu care făcuse şi un copil şi care mai apoi … – Presupun că acea căsătorie a fost o formă de artă, îi spune Wakefield lui Maggie. – Nicidecum, a fost o căsătorie reală, amîndoi sunt prietenii mei şi am muncit enorm să le organizez petrecerea aia. A doua zi, Maggie vine să-l ia de la hotel şi să-l ducă la un prînz de acomodare cu auditoriul său. Toţi sunt nişte bogătani. Face vreunul dintre ei opere de caritate ? se interesează Wakefield. Hait ! îşi spune îngrijorat Ucigă-l-Toaca, dacă este interesat să devină o Maica Tereza cu pantaloni, pierd la scor rămăşagul; mie îmi plac numai filantropii care prosperă, numai aceştia îmi sunt mie utili. Să arunc acum semnalul ? Neee, Wakefield tocmai îi pipăie lui Maggie o coapsă, şi se ştie că Erosul conduce către suferinţă. Încă nu este momentul. Discursul. – Merele cad tot timpul din pomi, dar numai Newton a priceput de ce … bla,bla,bla … Banii sunt o nouă formă de poezie … bla,bla,bla … Plictisul cuprinde auditoriul. Aghiuţă le pătrunde oamenilor în tărtăcuţe. Una spune Wakefield, alta pricep ei. Fiecare dintre ei, este prăbuşit în propria sa viaţă, plină de iluzii deşarte şi gînduri de nemărturisit. Publicul începe să se foiască. Wakefield tocmai spune : – „prietenul meu rusul, spune că limbajul este un extraterestru superb, eşuat pe planeta noastră, care a fost capturat de maimuţe şi hăcuit; engleza este o bucaţică din gît”. Diavolul este perplex ! Cum dracu a ghicit rusul acest lucru ? Dar. Revenim la bani. Compania a devenit mai mare decît Biserica Catolică, iar Mesia cînd va re-veni pe Pămînt, aici va veni, nu la Ierusalim. Vrea cineva să devină mai mare decît Dumnezeu ? – CE DRACU’ VORBEŞTI ACOLO ?, se aude o voce. Diavolul rîde bine-dispus. Wakefield încă nu a aflat că Dumnezeu nu mai are timp pentru oameni, iar Mesia este un Concept Inventat ? Wakefield vorbeşte netulburat înainte. Ce-i place să se asculte vorbind !!! – MONEDA VIITORULUI E POEZIA ! – Traiască proza! ţipă proiecţionistul (Diavolul în persoană). Dar Wakefiel este dezlănţuit. Vorbeşte şi vorbeşte, nu i-ar păsa nici măcar dacă Diavolul însuşi ar fi prezent în sală. – Aşa ? zice iritat Belzebutul . Ia să dăm noi semnalul. Hmmmm. Mai bine NU. Mai aştept. Sfîrşitul conferinţei. Wakefield surîde satisfăcut. A fost cea mai reuşită vorbărie pe care o produsese vreodată. Întrebări ? – Unde este portofelul meu ?( Întunericitul îi buzunărise pe toţi). – Încerci să ne faci să credem că trăim într-o lume a visurilor ? – DA ! Cînd visezi, nu ştii că visezi. Eu am făcut un tîrg cu Diavolul şi aştept un semnal de la el. Hmmmm mormăie acesta indispus, individul este pe fază, mai bine plec la alte distracţii. Flutură o copită şi ca prin farmec, toţi îşi recapătă lucrurile înapoi. – Ce-a fost nebunia asta ? întreabă Maggie. – Să fiu al dracului dacă ştiu ! zice Wakefield care o simte pe Maggie excitată. (Sexul este adevărata valută forte a lumii, cu promisiunea-idilă şi cu împlinirea sa ca formă a dominării. Iubirea este totuşi altceva !) – Vorbind ca adulţii, crezi că ar fi cazul săăă … După, unii adorm. Alţii, fac destăinuiri unul celuilalt. Fiecare îşi exhibă ce crede el a fi mai interesant : iubiri trecute, nostalgii, regrete, iluzii pierdute, neîmpliniri, aşteptări înşelate şi orice a mai spus oricare dintre dumneavoastră dacă a spus aşa ceva, în loc să adormiţi satisfăcuţi. Wakefield povesteşte despre căsătoria sa cu românca Mariana. Despărţirea. Partajul. Maggie are un secret teribil : nu are nici-un secret. Şi un viciu : să trăiască făcînd cît mai puţin rău cu putinţă. – Hait ! spune Maggie, am uitat ! Trebuie să mergem la un prînz, apoi să vizităm CASA VIITORULUI, care face totul pe placul şi la comanda celui care are destui bani ca să o poată cumpăra. – Sigur că trebuie să o vizităm, spune Wakefield, în curînd vom fi cu toţii teribil de bogaţi ! Vizita lui Wakefield s-a încheiat. Se întreabă zîmbind : – Oare Aghiuţă, o fi tras semnalul şi eu nu l-am auzit ? N-o să mai fac turnee de conferinţe. – De ce fugi tu Wakefield ? – De ce crezi tu că fug ? – Ştii bine că fugi de Daimonul tău pe care îl confunzi cu un Demon, iar asta este o crimă foarte gravă !
Aici, o recenzie excelentă a unei alte cărţi a lui A.C. http://amanda13sworld.wordpress.com/
Tiberiuorasanu's Blog 